Cum se pune grâul la încolţit. Obiceiul pe care românii îl respectă cu sfințenie de Sfântul Andrei
Pe 30 noiembrie de Sfântul Andrei, creștinii respectă cu sfințenie o serie de tradiții de obiceiuri. De departe cel mai cunoscut obicei este pusul grâului la încolțit. Datina spune că fiecare membru al unei familii va avea propriul vas cu grâul și se va îngrijii de acesta. Află în articolul de mai jos câteva metode.
Grâul reprezintă pentru români un adevărat simbol, care are la bază și un înțeles biblic. Mai exact, boabele care încolțesc sunt simbolul vieții care a biruit moartea. Astfel, grâul este un semn de belșug și prevestește cât de bun va fi anul ce urmează, dar și cât de roditoare vor fi recoltele. Cu cât grâul va crește mai mult și mai des, cu atât persoana care l-a pus va avea un an mai bun și plin de belșug.
Cum se pune grâul la încolţit
În ziua de Sfântul Andrei, grâul se pune la încolțit într-un ghiveci sau vas de sticlă cu deschidere mare sau chiar o farfurie adâncă. Grâul se pune în pământ, dar se poate folosi și vată sau un burete.
Grâu la încolțit cu vată
Se ia un recipient de plastic sau un vas în care se pune un strat de vată umedă peste care se așează boabele de grâu și la final se pune puțină apă.
Grâu la încolțit cu pământ
Dacă preferați varianta cu pământ, puteți folosi orice recipient dacă nu aveți ghiveci. Începeți prin a pune un strat de pământ, peste care așezați boabele de grâu și mai adăugați un strat subțire de pământ și puneți puțină apă.
Grâu la încolțit în burete
O variantă mai nouă de a pune grâul la încolțit este în burete.
Pentru această variantă, puteți folosi un burete de vase nou și să îndepărtați partea abrazivă.
Bureții se pot tăia sub orice formă doriți, iar în zonele tăiate se pun boabele de grâu, după care se pune apă din abundență, până ce buretele este îmbibat cu apă. După, se ia buretele și se pune într-o caserolă, pentru a crea un mediu potrivit pentru încolțire.
Cum să ai grijă de grâu
Este bine ca vasul cu grâu pus la încolțit să fie așezat la lumină, de exemplu, pe pervazul geamului, și să stea într-o cameră călduroasă. Aceste condiții îl vor ajuta să crească mai repede și mai bogat. De asemenea, este important ca boabele de grâu să fie udate zilnic, în aşa fel încât suportul pe care este pus la încolţit să nu se usuce.
Tradiția populară spune că grâul încolțit trebuie păstrat până în seara de Anul Nou, atunci când trebuie să ocupe un loc fruntaș pe masa cu bucate alese, el fiind un simbol al belșugului.
Sursă foto: social media